Iașul se pregătește pentru a primi, ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerini din țară și din străinătate. Alături de sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia), și sfintele moaște ale Sfântului Andrei Criteanul. O motivație importantă pentru alegerea acestui Sfânt supranumit „exarhul cântăreţilor bisericeşti” a fost conferită de faptul că 2023 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineață, 7 octombrie, când, de la ora 6.00, după citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până duminică, 15 octombrie. În data de 14 octombrie 2023, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.
Programul de sărbătoare de la Iași, între 7 și 15 octombrie, se găsește pe site-ul basilica.ro. (sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)