În urmă cu puțin timp, oamenii din comuna Garoafa, mai ales cei din satele Ciușlea și Răchitosu, au organizat acțiuni de protest și manifestări publice, exasperați de starea degradantă a drumului județean 205E – DN2-Răchitosu-Ciușlea. Peste o mie de localnici au semnat și o petiție, pe care au depus-o la Primăria Garoafa, în scopul înaintării ei către administratorul drumului respectiv, în speță Consiliul Județean Vrancea. O adunare populară a avut loc și în curtea bisericii din sat, iar preotul parohiei are, se pare, de suferit din această cauză. Deși protestele nu au avut nicio legătură cu vreun partid politic, conducerea Primăriei Garoafa (PSD) a făcut o reclamație politică la adresa preotului, transmisă superiorilor acestuia. ”În urma protestelor care au avut loc la Ciușlea și la Primăria Garoafa, au început să apară reclamații pentru a ne intimida să nu mai facem. Părintele Marin Radu a primit o reclamație din partea Primăriei Garoafa la Protoieria Focșani. Motivul reclamației este ca părintele face campanie Partidului Național Liberal, alături de locuitori satelor Răchitosu și Ciușlea, nimic adevărat din ce spun cei care au făcut reclamația. Precizez că, în toate postările pe care le-am făcut pe Facebook, scrie că această adunare nu este de interes politic. Primăria comunei Garoafa mai bine se ocupă de problemele cetățenilor, să facă demersuri pentru reabilitare drumului județean 205 E, să organizeze alături de locuitorii comunei strângerea gunoaielor, care au fost aruncate în cei 2 ani în care nu a fost nicio firmă de salubrizare care să ne ridice gunoiul. Singura problemă a Primăriei Garoafa este că am avut curajul să protestăm și să ne cerem drepturile, și acum caută orice mijloace să ne intimideze. Această manipulare pe care o fac cei din Primăria Garoafa este tipic comunistă”, au scris pe Facebook, revoltați, locuitorii comunei Garoafa.
- Advertisment -