Sportiva cu origini românești Emma Răducanu a obținut o performanță extraordinară. Emma Răducanu este prima sportivă care vine din calificări și câștigă turneul de Grand Slam de la Flushing Meadows. Emma Răducanu nu a împlinit încă 19 ani și este stabilită cu familia în Marea Britanie. Sportiva cu tată român și mamă chinezoaică a învins în finală o altă tenismenă tânără: Leylah Fernandez, cu scorul de 6-4, 6-3, într-o oră şi 51 de minute. O altă performanță remarcabilă pentru Emma Răducanu a fost aceea că nu a pierdut niciun set în meciurile disputate la turneul american. În urma acestui succes, tânăra sportivă va urca de pe locul 150 WTA pe locul 23. Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.
Performanță extraordinară: Emma Răducanu a câștigat US Open, venită din calificări
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -