Polițiștii, pompierii și cadrele medicale intervin la această oră la un accident produs pe drumul european 85. Două autoturisme s-au ciocnit în urmă cu 30 de minute pe raza localității Bizighești, comuna Garoafa. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, de ambulanță, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Forțele de intervenție au găsit mai multe persoane rănite, dintre care 3 victime încarcerate. Traficul se desfășoară cu greutate pe drumul european, în zona Bizighești. S-au format, deja, cozi de autovehicule pe ambele sensuri de mers.
IPJ Vranea: La data de 22 decembrie a.c., ora 07.25, pe DN2 – E85 – în localitatea Bizighești, un bărbat de 56 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea o autoutilitara, nu a adaptat viteza de deplasare la un carosabil umed, în curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului, precum și rănirea ușoară a conducătorului autoutilitarei și a unui pasager din autoturism.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.