joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSocietatePescarii de pe Siret, luați la întrebări de comisarii de mediu

Pescarii de pe Siret, luați la întrebări de comisarii de mediu

În cursul zilei de sâmbătă, 13 iulie 2019, echipe de comisari ai Comisariatului Județean Vrancea al Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, au desfășurat o amplă acțiune de verificare a legalității activităților de pescuit recreativ pe cursul râului Siret, precum și de identificare a eventualelor acte de braconaj piscicol. În timpul controlului, au fost verificate 22 de persoane care practicau pescuitul recreativ în zonă, opt dintre acestea urmând a fi sancționate pentru nerespectarea unor prevederi ale OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. Având în vedere numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor și a pescarilor sportivi, GNM – CJ Vrancea va organiza periodic astfel de acțiuni, împreună cu alte instituții abilitate ale statului. În cadrul acestor inspecții, va fi verificată respectarea obligatiilor legale de către cei care practică pescuitul recreativ si vor fi sanctionate contraventiile (mai frecvent întâlnite), respectiv:

  • pescuitul recreativ al oricăror specii de peşte şi altor vieţuitoare acvatice vii, efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;
  • pescuitul recreativ al oricăror specii de peşti şi altor vieţuitoare acvatice sub dimensiunile minime legale;
  • reţinerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 5 kg de peşte/zi din zona colinară şi de şes, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg;
  • pescuitul cu lanseta folosind plasă monofilament;
  • capturarea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane;
  • pescuitul în scop comercial/recreativ pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj;
  • utilizarea a mai mult de patru lansete.

Sancțiunile, în funcție de contraventia savarsita, sunt cuprinse între 300 și 8000 de lei. Totodată, atragem atenția asupra practicilor de pescuit care constituie infracțiuni:

  • producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament;
  • pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate;
  • pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare;

Cu această ocazie, facem apel către toti cetățenii care practică pescuitul recreativ/sportiv, să reacționeze ferm față de orice încălcare a legii, prin sesizarea actelor de braconaj, de poluare sau de agresare, sub orice formă, a mediului acvatic. Consideram deosebit de importanta,  implicarea directă a celor care constată o ilegalitate, întrucât cea mai eficientă formă de intervenție este atitudinea civică  pe care fiecare pescar trebuie să o manifeste, prin atenționarea „vecinului de mal” asupra practicilor ilegale. Totodată, facem un apel către AJVPS Vrancea, administratorul fondului de pescuit, pentru a se implica mai mult în monitorizarea eficientă a suprafețelor de apă pe care le gestionează, astfel încât actele de braconaj piscicol sa fie complet eliminate, spre beneficiul membrilor cotizanți și al Asociației. (Garda de Mediu Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu