În acest week-end, pesta porcină africană a fost confirmată la cea mai mare fermă de porci din România şi a doua ca mărime de pe continent, complexul din comuna Gropeni, Brăila, care are 140.000 de porci. Autoritățile anunță că toate animalele din fermă vor fi eutanasiate. Pierderile economice sunt uriașe, nu doar pentru județul Brăila, unde angajații fermelor rămân fără slujbe, iar societățile care aveau contracte cu crescătorii de porcine riscă falimentul. Județul vecin nouă, Brăila, are deja confirmate nu mai puțin de 34 de focare de pestă porcină africană, iar pericolul care paște Vrancea este imens, mai ales că molima a fost confirmată și în Galați, alt județ cu care ne învecinăm. Un pericol pe care autoritățile locale, județene și centrale ale PSD nu îl văd pentru că, se pare, concediul este mai important decât siguranța oamenilor. Reclam cu surprindere că deși suntem la un pas de dezastru, intrările în Vrancea nu sunt prevăzute cu filtre cu dezinfectant. Oare ce se așteaptă? Confirmarea molimei și în Vrancea?Inconștiența decidenților PSD îi va lăsa pe vrânceni fără porcul de Crăciun, singura sursă de venit pentru mulți gospodari din Vrancea. Nu mă refer la marile societăți din zootehnie, ci la sătenii vrânceni care stau cu frica în sân că, în câteva zile, vor veni autoritățile să îi anunțe că le iau porcii din coteț!
S-a ajuns în această situație limită pentru că nu s-au luat măsuri la timp. Vedem acum cu toții ce înseamnă politizarea instituțiilor cheie, a Autorității Sanitar Veterinare, instituție unde directorul uns de PSD a ignorat avertismentele specialiștilor de teamă să nu rămână fără postul călduț! Am văzut imagini cu bătrânii din județele Galați și Brăila disperați că până anul viitor, în primăvară, nu mai este nicio șansă să crească animale, și că în această iarnă vor rămâne și fără o sursă de hrană, dar și fără o sursă de venit. Vrem oare aceleași drame și în Vrancea? În timp ce bătrânii din satele din sud-estul României se tânguie, alții huzuresc. Băiatul lui Liviu Dragnea a scăpat de 10.000 de porci chiar înainte de izbucnirea molimei! Guvernul PSD știa că vine pesta porcină africană, dar populația și ceilalți fermieri au aflat ultimii! Când pesta a lovit puternic în sud-estul României, în această vară, în ferma de la Teleorman nu mai erau porci, pentru că Dragnea junior a avut informațiile pe care ar fi trebuit să le primească, din timp, toți crescătorii de animale. Băiatul șefului PSD a apucat să vândă și să sacrifice animalele, în timp ce fermele de la Tulcea, Brăila ori Galați au aflat când virusul era la poartă și nu au avut ce face decât să accepte falimentul! Băiatul șefului PSD a încasat banii, în timp ce fermierii români, inclusiv sătenii care cresc porci pentru consumul din gospodăria proprie, își văd animalele omorâte din cauza incompetenței PSD!
Ion Ștefan, deputat PNL