sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePeste 1.000 de hectare din pădurea statului, distruse de incendii în 6...

Peste 1.000 de hectare din pădurea statului, distruse de incendii în 6 luni

Numărul incendiilor produse în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a crescut în prima jumătate a anului, depășind numărul total al incendiilor de pădure înregistrate pe parcursul anului trecut. Astfel, în primul semestru din acest an s-au înregistrat 199 de incendii în pădurile de stat administrate de Romsilva, în timp ce anul trecut au fost înregistrate în fondul forestier proprietatea statului 135 de incendii, care au afectat 452,9 hectare.
Condițiile climatice din lunile martie și aprilie au favorizat producerea incendiilor în suprafețele de fond forestier, numărul incendiilor produse în primul semestru al anului depășind astfel media perioadei similare a ultimilor ani. Cele mai multe incendii de pădure au avut drept cauză propagarea focului din terenurile limitrofe fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului. În total, suprafața afectată de incendii pe primele șase luni ale anului, în pădurile de stat, a fost de 1.048,8 hectare, inclusiv 73,7 hectare regenerate recent, fiind distruși 28.720 de puieți forestieri plantați în cursul recentelor campanii de împăduriri. Cele mai multe incendii au fost înregistrate în județul Gorj, 56 de la începutul anului, urmat de Mehedinți, cu 30 de incendii, și Alba, cu 23 de incendii. Cele mai întinse suprafețe afectate, cumulate, s-au înregistrat în județele Gorj, cu 443,5 hectare, Mehedinți, cu 177,7 hectare, și Hunedoara, cu 150,6 hectare.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva recomandă cetățenilor care își petrec timpul liber în zone limitrofe pădurilor sau care fac drumeții prin zone împădurite să supravegheze focul, iar la plecare, să verifice cu atenție stingerea acestuia. Precizăm că angajații Romsilva monitorizează fondul forestier administrat, prevenind izbucnirea incendiilor prin patrule în zonele cu vulnerabilitate, și amplasează panouri avertizoare la limita pădurilor și de-a lungul traseelor turistice.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului. (Biroul de presă al Romsilva)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu