În cursul zilei de ieri, a avut loc o şedinţă de lucru cu Direcţiile de Sănătate Publică din toată ţara, privind pregătirea centrelor de vaccinare. La întâlnire au participat dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), şi dr. Andrei Baciu, Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedintele CNCAV. Astfel, până în momentul de faţă, au fost identificate 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii populaţionale, conform Strategiei de vaccinare. Menţionăm că numărul centrelor de vaccinare va fi actualizat, în funcţie de nevoile identificate în fiecare etapă a campaniei de vaccinare, pentru a facilita accesul echitabil al tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze.
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.(sursa: www.vaccinare-covid.gov.ro)