Și în minivacanța ocazionată de intrarea în Noul An, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD au fost la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Astfel că, în perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, pompierii vrânceni au executat 105 misiuni. În intervalul menționat, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 8 incendii, iar echipajele SMURD au acționat în 76 situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Una din situațiile relevante a avut loc imediat după intrarea în Noul An, când pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit din cauza folosirii necorespunzătoare a artificiilor, la un adăpost de animale din comuna Nereju. La trecerea dintre ani, echipajele pompierilor militari s-au aflat în Piața Unirii din municipiul Focșani pentru asigurarea măsurilor de prevenire și gestionare a posibilelor situații de urgență, ocazionate de evenimentele cultural-artistice organizate de Revelion.
Pe lângă misiunile derulate în plan operativ, o atenție sporită a fost acordată prevenirii evenimentelor care puteau fi generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control la unitățile din județ, care au organizat evenimente festive la trecerea dintre ani. Neregulile identificate în teren au fost sancționate cu amenzi în valoare de 187.500 lei, precum şi 83 avertismente. Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este prioritară, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare. Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi. (ISU Vrancea)