Ieri, 28 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au efectuat 3 percheziții domiciliare în orașul Buhuși, județul Bacău, la domiciliile unor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale.
Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la repararea, întreţinerea sau modificarea instalaţiilor ori echipamentelor.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că societatea comercială ar fi desfășurat activități de reparare rezervoare GPL uzate, fără a fi autorizată de ISCIR, iar rezervoarele astfel recondiționate ar fi fost oferite spre vânzare clienților societății, după ce ar fi fost aplicate pe acestea o plăcuță de identificare aparținând unui producător din afara țării, pe care ar fi fost poansonate date nereale privind data fabricației și numărul serial.
În urma celor trei percheziții, polițiștii au identificat 113 rezervoare GPL uzate, fabricate în perioada 1984-2010, ce urmau a fi recondiționate precum și 29 de rezervoare GPL care ar fi fost recondiționate de către respectiva societate comercială, fără autorizare ISCIR.
Totodată, au fost identificate înscrisuri, plăcuțe de identificare și instrumente de poansonat utile cauzei. Acțiunea a beneficiat de sprijinul I.S.C.I.R. Bacău.
În acest caz, cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. (Sursa: IPJ Vrancea)