În perioada 27 iunie – 5 iulie 2016, se desfășoară Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2015-2016. În urma finalizării înscrierii la această evaluare sumativă externă, care asigură accesul absolvenților de gimnaziu în clasa a IX-a, 2817 candidați din județul Vrancea urmează să susțină cele două probe scrise: 27 iunie – proba scrisă la limba și literatura română; 29 iunie – proba scrisă la matematică.
Conform prevederilor metodologice și procedurale, în județul Vrancea s-au constituit 90 de centre de examen și un centru zonal de evaluare. Pentru prima dată în procesul de evaluare a lucrărilor elaborate de candidaţii care susţin Evaluarea Națională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, comisia naţională de examen a decis ca acestea să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
Afişarea rezultatelor inițiale se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16:00. Eventualele contestaţii pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
În ceea ce priveşte accesul în sălile de examen, elevii sunt aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea este o listă cu numele candidaţilor distribuiţi în sala respectivă. Potrivit regulilor de examen, candidaţii nu au voie să intre în săli cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe sau poşete, care trebuie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ. Elevii care refuză depozitarea obiectelor nu vor fi primiţi în examen. De asemenea, candidaţii nu au voie să aibă manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Nu au voie să aibă telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţele de socializare, şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
Potrivit regulilor, candidaţii nu au voie să comunice între ei sau cu cineva din exterior, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Candidaţii semnează un proces-verbal în care se regăsesc aceste reguli. Încălcarea regulamentului este considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii care încearcă să fraudeze vor fi eliminaţi de la probă, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu, candidaţii eliminaţi vor primi nota 1.