În perioada ianuarie-decembrie 2019, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
(ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul
centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul
agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 30.901 persoane. Dintre acestea, 20.820 sunt șomeri, 6.163 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 391 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite, alții decât șomerii, iar 68 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor. Restul de 3.459 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
În perioada de referinţă au fost organizate 1.301 de programe de formare profesională
gratuite dintre care, 813 programe de calificare/recalificare şi 488 programe de iniţiere,
perfecţionare sau specializare. În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (37,28%), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (25,65%), de tinerii cu vârsta sub 25 de ani (19,70 %), la polul opus fiind tinerii cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani (17,37 %).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională,
cei mai mulţi cursanţi, 12.423 persoane (59,67%) au studii profesionale, liceale sau
postliceale, urmați de cei cu studii primare și gimnaziale – 5.950 persoane (28.58%) şi cei
cu studii superioare – 2.447 persoane (11,75%). Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri, în perioada ianuariedecembrie 2019 sunt: lucrător în comerț – 2.334, agent de securitate – 1.717, inspector (referent) resurse umane – 1.620, operator introducere, validare şi prelucrare date – 1.304, bucătar – 1.179, frizer – coafor manichiurist pedichiurist – 889, competențe cheie – comunicare în limba română – 816, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale – 583, contabil – 525, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – 492, coafor – 440, manichiurist pedichiurist – 407, competențe în limba engleză – 390, îngrijitoare bătrâni la domiciliu– 370.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Planului național de formare profesională”
al ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro , la secțiunea Programe, Strategii, Statistici.
(Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie, ANOFM)
Peste 30.000 de români au participat, anul trecut, la cursuri de formare profesională prin ANOFM
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -