duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitatePeste 300 de polițiști îi vor veghea pe vrânceni în perioada Sfintelor...

Peste 300 de polițiști îi vor veghea pe vrânceni în perioada Sfintelor Sărbători Pascale

În perioada 14-18 aprilie a.c., cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, poliţiştii vrânceni vor desfăşura acţiuni în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

În medie 100 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.

În aceste zile, peste 200 de poliţişti de ordine publică se află în stradă pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat, în localităţile urbane şi rurale, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.

Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii vrânceni vor folosi 14 echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Totodată, poliţiştii vrânceni vă recomandă să fiţi foarte atenţi la persoanele din jur pentru a putea preveni furturile din genţi şi buzunare, comise în zone aglomerate, pe fondul neatenţiei determinate de febra cumpărăturilor, la protejarea locuinţei pe timpul cât sunt plecaţi din localitate, precum şi la adoptarea unei conduite rutiere corecte în trafic.

Pentru o călătorie în siguranţă, poliţiştii de la Poliţia Transporturi acţionează în trenurile de călători şi vor patrula, cu precădere, în cele de pe rutele dinspre staţiunile montane şi litoral, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Poliţiştii sfătuiesc călătorii să fie atenţi atunci când urcă pe scara vagonului, pentru a nu deveni o victimă a celor care fură din buzunare. Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dumneavoastră, atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

 

Apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, fiecare dintre noi îşi programează atât cumpărături, cât şi deplasări de la domiciliu, în minivacanţe sau vizite la prieteni ori rude.

Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită, poliţiştii vrânceni  vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

 

* când mergeţi la cumpărături sau vă aflaţi în alte locuri aglomerate, trebuie să păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei şi să supravegheaţi în permanenţă genţile sau alte bagaje;

* când parcaţi maşina, pe cât posibil, folosiţi zonele special amenajate şi iluminate, deoarece obiectele tentante, lăsate la vedere în autoturism, reprezintă atracţie pentru hoţi;

* evitaţi să achiziţionaţi diverse bunuri de la vânzători ambulanţi pentru că ar putea proveni din comiterea unor infracţiuni sau nu corespund din punct de vedere calitativ;

* lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune atunci când părăsiţi locuinţa pentru o perioadă scurtă de timp pentru a deruta eventualii musafiri nepoftiţi;

* când observaţi persoane sau activităţi care vi se par suspecte, în zona în care locuiţi sau vă aflaţi, anunţaţi imediat la Poliţie, apelând, gratuit, numărul 112- Apel unic pentru urgenţe- şi reţineţi cât mai multe semnalmente ale celor implicaţi;

* nu consumaţi băuturi alcoolice dacă vreţi să conduceţi autovehicule pe drumurile publice.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu