sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdjudPeste 3000 de articole pirotehnice depozitate în portbagajul unei mașini, confiscate de...

Peste 3000 de articole pirotehnice depozitate în portbagajul unei mașini, confiscate de jandarmi

În cursul zilei de astăzi, jandarmii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Adjud, s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat oferea spre vânzare trecătorilor articole pirotehnice pe care le avea depozitate în portbagajul mașinii. În urma activităților specifice, în portbagajul autovehiculului aflat în parcare, au fost identificate aproximativ 3100 bucăți articole pirotehnice din categoriile F2 și F3. Acestea au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor. Conform Legii nr. 126/1995 în vigoare, privind regimul materiilor explozive, ESTE INTERZISĂ deținerea și comercializarea neautorizată a materialelor pirotehnice.

În acest context, le recomandăm cetățenilor următoarele:
– Nu cumpărați articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
– Nu vă expuneți pericolelor ce pot apărea în urma exploziilor necontrolate ale materiilor explozive;
– Supravegheați copiii, ținând cont de riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
– Nu uitați că materialele pirotehnice pot avea efecte negative și asupra animalelor sau bunurilor dumneavoastră!
– Sesizați orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cel mai apropiat echipaj de jandarmerie.

De asemenea, jandarmii vrânceni vor intensifica în următoarea perioadă activitățile pentru prevenirea ,combaterea comerțului și folosirii în mod ilegal a materialelor pirotehnice. Alegeți să rămâneți în siguranță alături de cei dragi dumneavoastră! (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu