sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePeste 400 de persoane legitimate în ultimele 24 de ore de polițiștii...

Peste 400 de persoane legitimate în ultimele 24 de ore de polițiștii care verifică respectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea au continuat verificările în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Oficiului pentru Protecția Consumatorului și ai Direcției de Sănătate Publică privind  respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale, în zonele aglomerate, Piața Moldovei, Piața Sud și Obor. Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri și terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Vrancea.

Totodată, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au oferit sfaturi și recomandări cu privire la asigurarea bunurilor personale, în scopul prevenirii furturilor din genți și buzunare. De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport în comun și la operatorii economici, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare. Pe raza județului, în cadrul acţiunilor punctuale din ultimele 24 de ore, au fost legitimate peste 410 persoane. Totodată, în cadrul celor 12 acţiuni punctuale desfăşurate de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti locali, au fost verificate 26 de mijloace de transport, din care 21 mijloace de transport în comun. De asemenea, aproximativ 115 societăți comerciale  au fost verificate de către echipele mixte. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 28 sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2000, privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Scopul activităților este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2. Astfel, recomandările impuse prin normele legale au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, la nivel personal, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune. Activităţile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu