vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InternePeste 560 milioane lei pentru Programul ”lapte și corn” în anul școlar...

Peste 560 milioane lei pentru Programul ”lapte și corn” în anul școlar 2022-2023

În Ședința Guvernului de miercuri, 10 august, a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 pentru anul școlar 2022-2023. Prin acest program, elevii primesc, la școală, zilnic, fructe, legume, lactate, produse de panificație (diferențiat). Potrivit HG, distribuția săptămânală cuprinde două porții de fructe şi/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton. Bugetul alocat pentru anul școlar 2022-2023 în valoare de 562.850.883 lei, echivalentul a 113.730.224,89 euro, destinat unui număr de 1.885.225 copii din România. În acest an, printre beneficiarii Programului se vor regăsi și 2.648 copii din Ucraina. Fondurile provin din următoarele surse: ajutor financiar din partea Uniunii Europene  – 85.896.139 lei (17.356.262 euro), repartizat astfel: 6.900.318 euro pentru fructe şi legume, iar 10.455.944 euro pentru lapte și produse lactate; ajutor financiar național – 476.954.744 lei (96.373.963 euro).

Suma de 562.850.883 lei se va utiliza după cum urmează:

  • 89.862.755 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
  • 188.768.422 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
  • 207.382.849 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat;
  • 1.321.936,61 lei, pentru evaluarea programului.
  • Actualizarea limitelor valorilor zilnice, astfel:
  • porția de fructe și legume de la 0,60 lei la 0,70 lei;
  • porția de lapte și produse lactate de la 0,88 lei la 0,99 lei;
  • porția de produse de panificație de la 0,57 lei la 0,65 lei.

MADR a fundamentat, împreună cu Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) și Institutul Național de Statistică (INS), actualizarea limitelor valorilor zilnice stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 640/2017, în funcție de rata inflației. Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor, a limitei valorii zilnice/ preşcolar/ elev şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată de Ministerului Educației pentru anul şcolar 2022-2023. Potrivit reglementărilor europene, până în luna martie 2023, România va transmite CE un raport de evaluare al programului derulat pentru perioada 2017-2022. (sursa: MADR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu