Absolvenții de liceu, nemulțumiți de notele obținute la probele examenului de bacalaureat, au depus 611 contestații la centrele de examen din Vrancea. Cele mai multe sunt la Limba română, aproape jumătate – 286. Conform oficialilor Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, cele mai multe dintre contestațiile depuse sunt pentru notele mari (peste 9,00).
Candidaţi care au susţinut proba | Contestaţii depuse (număr) | Contestaţii depuse (procent) | |
Limba şi literatura română |
1907 |
286 |
14,99% |
Istorie |
669 |
74 |
11,06% |
Matematică |
1238 |
97 |
7,83% |
Lucrările contestate vor fi recorectate până vineri, 15 iulie, iar sâmbătă, 16 iulie, se vor afișa rezultatele finale ale sesiunii iunie-iulie de bacalaureat. Cei care au fost respinși se pot înscrie pentru a doua sesiune a bacalaureatului, din luna august. La prima sesiune au fost prezenți 2.076 de absolvenți de liceu, din acest an și din anii precedenți, iar procentul de promovabilitate a examenului maturității a fost de 68,64%, peste media națională, care este de 66,7%.
Colegiul Național UNIREA – promovabilitate 100% la bacalaureat 2016
68,64% promovabilitate la Bacalaureat 2016. Nicio medie de 10 în acest an
S-au afişat rezultatele la BACALAUREAT