În urma unor controale efectuate în perioada 09 – 15 februarie a.c., pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii Birourilor pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Vrancea, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au ridicat în vederea confiscării peste 600 m.c. de material lemnos. Verificările au fost desfășurate de către polițiști, cu sprijinul specialiştilor silvici, pe raza județului Vrancea și au avut ca principal obiectiv verificarea legalității exploatării, transportării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase. Din cele 59 de controale efectuate, 6 au fost la depozite de material lemnos / instalații de prelucrare a materialului lemnos, 43 pe drumurile publice și 10 în fondul forestier. Pentru neregulile constatate, polițiștii au întocmit două dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 45.000 de lei. Valoarea materialului lemnos confiscat este de peste 158.000 de lei. (Sursa: IPJ Vrancea)
- Advertisment -