În cursul nopții trecute, la ora 22.30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 23. Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un autoturism care circula în afara localității Vulturu, pe direcția Vulturu-Focșani, condus de un bărbat de 42 de ani, a acroșat un pieton în vârstă de 62 de ani, din comuna Vulturu, care se deplasa pe marginea carosabilului, în același sens de mers. Din nefericire, în urma impactului, pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile, rezultând decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiind ulterior condus la Spitalul Militar Focșani unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. (IPJ Vrancea, foto: arhivă)