Deși jumătate din gospodăriile din România deține biciclete, doar a zecea parte circulă pe drumuri. Am investigat motivul pentru care există atât de puține piste pentru biciclete, de ce calitatea acestora diferă atât de mult și de ce nu există un cadru legislativ care să încurajeze mersul pe bicicletă în rândul publicului. Proiectul nostru transfrontalier a examinat problema pistelor pentru biciclete din Malta, Cehia și Lituania, precum și România. Prezentul articol se concentrează asupra situației din România și încearcă să răspundă la o întrebare aparent simplă: cum este posibil ca niciun oraș din România să nu aibă o rețea coerentă și de bună calitate de piste pentru biciclete? Asta în pofida faptului că
- toată lumea acceptă încet-încet faptul că utilizarea pe scară largă a bicicletei este esențială pentru un transport durabil;
- dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști necesită rareori intervenții complexe și costisitoare, iar experiența și bunele practici occidentale sunt disponibile;
- și acum există fonduri substanțiale disponibile pentru infrastructura de ciclism.
Acceptarea socială a mersului pe bicicletă este scăzută, accidentele de circulație sunt frecvente în comparație cu alte țări din UE, iar guvernul și municipalitățile românești încă văd pistele pentru biciclete ca niște elemente de bifat, bune de promovat pe Facebook și în diverse rapoarte, dar în rest neesențiale.
Datele privind folosirea bicicletei nu sunt ușor de obținut, dar sunt disponibile totuși câteva studii. În comparație cu alte state europene, rata de utilizare a bicicletei în țară este scăzută, fiind de aproximativ 6%. Un sondaj realizat pentru Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est în 2018-19 a constatat cifre similare: 5% dintre respondenți indicând că bicicleta este modul lor preferat de transport. Ce-i drept, în zona rurală cifra este mai mare, ridicându-se la aproape 9%.
13-14% dintre respondenți folosesc bicicleta ca mijloc de transport zilnic (în comparație cu 20% în zonele rurale). În același timp, 41% dintre respondenți folosesc bicicleta pentru activități recreative. Și, deși nu există date oficiale privind bicicliștii din România, datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că numărul gospodăriilor înzestrate cu biciclete a crescut între 2012 și 2021. În timp ce în 2012 30% din gospodării dețineau o bicicletă, în 2021 procentul s-a ridicat la 47% (datele de mai sus au fost colectate din Primul Plan Național Velo al României.
Cu toate că politicienii din țară nu sunt la fel de entuziaști în privința mersului pe jos și a mersului pe bicicletă ca cei de la Bruxelles, se pare – cel puțin în ceea ce privește declarațiile – că toată lumea este în favoarea transportului durabil, inclusiv a dezvoltării ciclismului. Cu toate acestea, întrebarea este ce înțelegem prin promovarea mersului pe bicicletă și cât de mult sunt dispuși diferiții actori din administrația publică să își schimbe radical abordarea față de acest mod de deplasare. A existat de mult timp, și în unele locuri încă s-a păstrat, ideea că bicicleta este o jucărie pentru copii, un exercițiu fizic plăcut care poate fi practicat duminica în parcul orașului pe vreme frumoasă, ne-au spus urbaniștii cu care am vorbit în timpul documentării acestui material. Prin urmare, multe piste pentru biciclete sunt situate în principal în parcuri și zone verzi, astfel încât, în principiu, singura modalitate de a ajunge acolo este ca părinții să ducă bicicletele copiilor cu mașina.
Articolul complet pe acest subiect, scris de jurnalistul Sipos Zoltan, îl puteți citi AICI.
