La data de 8 august a.c., ora 17:15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Slobozia Bradului, un bărbat provoacă scandal, pe fondul consumului de alcool. Polițiștii care au intervenit la fața locului au identificat un bărbat, de 38 de ani, care se afla în stare vădită de ebrietate, iar asupra sa au găsit un pistol cu aer comprimat, iar în încărcător, 15 bile metalice cu rezervor de aer comprimat. De asemenea, asupra celui în cauză, polițiștii au găsit 142 de bile metalice, calibru 6 mm.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu era autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții neletale. Până la definitivarea cercetărilor, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a pistolului și a celor 157 de bile metalice. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și deținerea sau portul de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, fără drept. (IPJ Vrancea)