vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietatePlăți cu cardul, aproape peste tot

Plăți cu cardul, aproape peste tot

De la 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare legea nr. 209/2016, ce vizează toți comercianții care au o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro anual. Aceștia vor fi obligați să accepte plata cu cardurile de debit și de credit. Plafonul a scăzut de 10 ori, pragul actual de acceptare a plății cu cardul fiind de 100.000 de euro. Comercianții care nu acceptă, încă, plățile prin card bancar trebuie să demareze demersurile pentru instalarea POS-urilor, având în vedere că, din prima zi a anului viitor, lipsa acestora va fi sancționată cu amenzi de până la 7.500 de lei. Obligații le revin și băncilor, care trebuie să pună în funcțiune infrastructura necesară plăților prin card în cel mult 30 de zile de la data solicitării, în caz contrar, riscând amenzi de până la 50.000 de lei. De asemenea,  societățile care furnizează servicii de utilitate publică, precum și instituțiile publice, inclusiv cele care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități și alte obligații de plată trebuie să accepte plățile prin card.
Aceeași lege stabilește ca opțională posibilitatea retragerii de numerar de cel mult 200 de lei de la comercianții care acceptă plăți cu cardul, acest avans urmând să fie evidențiat pe bonul fiscal. Prin urmare, comercianții care doresc pot să acorde avansuri de numerar la terminalele de plată, la cererea clienților, urmând să perceapă pentru acest serviciu un comision de cel mult 1% din valoarea avansului acordat. Tranzacțiile se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, posesorul cardului plătind și comision de retragere de numerar stabilit conform contractului încheiat cu banca. Comercianții trebuie să afișeze vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu precum și informațiile privind costurile aferente. Dacă suma din casă este mai mică de 200 de lei, vor acorda suma disponibilă. Infrastructura și dotările pentru acordarea de avansuri de numerar la terminalele de plată trebuie să fie instalate de bănci în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.
Cei care nu se conformează legii riscă amenzi usturătoare:
  • instituțiile publice și companiile furnizoare de servicii de utilitate publică, care nu acceptă plăți prin card – amenzi între 20.000 și 50.000 de lei;
  • societățile care desfășoară comerț cu amănuntul, cu cifra de afaceri ce depășește anual 10.000 de euro, care nu acceptă plăți prin card – amenzi între 5.000 și 7.500 de lei;
  • neafișarea semnului privind acordarea avansurilor în numerar precum și lipsa informațiilor privind costurile acestuia – amenzi între 5.000 și 15.000 de lei;
  • băncile care vor refuza să instaleze, în 30 de zile de la solicitare, terminalele de plată – amenzi între 20.000 și 50.000 de lei;
  • băncile care nu asigură infrastructura și dotările pentru acordarea de avansuri în numerar la terminalele de plată – amenzi între 20.000 și 50.000 de lei;
  • utilizarea de către comercianți a unor terminale de plată care nu sunt instalate potrivit prevederilor legale, precum și distrugerea, deteriorarea sau modificarea tehnică a terminalelor de plată, care pot provoca înregistrări eronate sau pot genera fraude – amenzi între 5.000 și 15.000 de lei.
  • banner_virgilpetrea_612_200

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu