sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăFocsaniPNL blochează ridicarea blocului dinastiei Duță la Tribunalul vechi

PNL blochează ridicarea blocului dinastiei Duță la Tribunalul vechi

O nouă victorie a PNL în Consiliul Local Focșani. Proiectul privind construirea unui bloc cu 4 etaje pe spațiul verde de lângă fostul Tribunal Vrancea a fost retras de PSD. La presiunea consilierilor PNL, social-democrații din Consiliul Local al municipiului Focșani au scos de pe ordinea de zi proiectul privind construirea unui bloc cu patru etaje pe spațiul verde de lângă fostul tribunal, pe strada Cuza Vodă. Liderul PNL Focșani, consilierul Nicu Tănase, i-a adresat mai multe întrebări arhitectului-șef al municipiului Focșani, la care nu a primit răspuns sau a primit răspunsuri care nu au avut darul să lămurească o serie de aspecte ce vizau proiectul în cauză. Astfel, consilierii PNL au scos în evidență faptul că viitoarea construcție propusă a se ridica nu respectă regimul de înălțime, nu se încadrează arhitectural, iar spațiul verde va fi eliminat, în condițiile în care există un mare deficit de spațiu verde în Focșani. În plus, PUZ-ul depășește reglementările urbanistice pentru zonă, iar interesele locuitorilor din zona respectivă au fost ignorate de PSD-iști. Partidul Național Liberal va face tot ceea ce este posibil pentru ca focșănenilor să nu le fie redusă suprafața de spațiu verde de care beneficiază și se va opune intereselor ”rechinilor imobiliari” care au interese personale și sunt în cârdășie cu anumite persoane cu influență în administrația condusă de PSD. (Departament Comunicare PNL Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu