Deciziile Curții Constituționale a României privind un proiect adoptat de Parlament și o ordonanță de urgență a Guvernului, care vizau mandatelor aleșilor locali, au bulversat scena politică. În urma acestor decizii, Parlamentul trebuie să adopte cât mai repede o lege care să stipuleze clar prelungirea mandatelor primarilor, consilierilor și președinților de consilii județene, care expiră în circa două săptămâni. ”Nu vor putea să tărăgăneze foarte mult adoptarea unui asemenea proiect în Parlament. Guvernul a luat decizia de prelungire a mandatelor aleșilor locali pentru că ne aflam în situație de urgență, timpul de presa, iar Parlamentul era nefuncțional. Este timp suficient să se adopte în Parlament proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleșilor locali ca să încadrăm în termenul legal”, a declarat Senatorul PNL Vrancea, Cătălin Toma.
Este posibil ca PSD și aliații săi din Parlament să forțeze și includerea în proiectul de lege a unei prevederi care să confere Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor locale. PNL și Guvernul Orban au propus ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie sau pe 4 octombrie. Până acum, Guvernul s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă organizarea unui scrutin. Însă, acum, PSD vrea să ia de la Guvern atribuția de stabilire a datei alegerilor locale și să o transfere Parlamentului, acolo unde PSD deține majoritatea. Propunerea PNL privind organizarea scrutinului local pe 27 septembrie este susținută și de grupurile parlamentare USR, UDMR și PMP. În schimb, PSD se bazează pe sprijinul parlamentarilor ALDE, Pro România și ai minorităților naționale. În cursul zilei de astăzi, premierul Ludovic Orban a amintit că Guvernul a propus două date posibile pentru alegerile locale: 27 septembrie sau 4 octombrie. ”În ceea ce ne privește pe noi, ca Guvern, noi am anunțat public de două luni, că noi considerăm o dată potrivită sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie pentru desfășurarea alegerilor, pentru că e după perioada de concedii, e înaintea unei eventuale reveniri a epidemiei, care este estimată, să spun, după 1 octombrie, după 15 octombrie, și e o perioadă în care se poate face campanie, astfel încât oamenii să-şi aleagă primarii, consilierii locali, președinţii de consilii județene și consilierii județeni în deplină cunoștinţă de cauză, cunoscând programele candidaţilor”, a precizat șeful Guvernului.