Liberalii continuă să susțină organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin. Ei propun fie promovarea unei ordonanțe de urgență fie adoptarea unei legi în Parlament care să modifice legea alegerilor locale. În acest sens, PNL a trimis o scrisoare Avocatului Poporului. Liberalii îi cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în sensul ridicării excepției de neconstituționalitate asupra articolului 101 alineatul 2 din legea nr. 115/2015 care prevede că alegerea primarilor este realizată într-un singur tur de scrutin: ”este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”. PNL solicită ca alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin, în spirit democratic, pentru mai multă legitimitate și reprezentativitate. De asemenea, dacă un candidat va obține 50%+1 din voturi încă din primul tur, atunci acesta va fi declarat câștigător, fără a se mai organiza al doilea tur de scrutin, așa cum s-a procedat și la alegerile locale din anii 1992, 1996, 2000, 2004 și 2008.
PNL îi scrie Avocatului Poporului pe tema alegerilor locale
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -