Conducerea PNL Vrancea a schimbat peste noapte structura organizației comunale Homocea. Liberalii de la Focșani l-au desemnat pe fostul președinte al Partidului Noua Generație Creștin Democrat din Homocea, Vasile Petrea, să preia șefia organizației locale a Partidului Național Liberal. Vasile Petrea este un opozant declarat al actualului primar, liberalul Neculai Ionescu. Petrea a candidat împotriva lui Ionescu la alegerile locale din 2012 și a pierdut la circa 100 de voturi. Nu a fost mulțumit de rezultat iar oamenii săi și membrii familiei au creat incidente în noaptea zilei votului. Un polițist a fost rănit și mai multe geamuri de la o secție de votare au fost sparte. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele și a restabili ordinea și liniștea publică. Fratele și 2 copii ai lui Vasile Petrea au fost anchetați pentru distrugere, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare și au primit condamnări cu suspendare. Numele celor doi băieți ai săi apar și în alt dosar ce privește infracțiuni de natură sexuală cu o minoră. Decizia înscrierii în PNL și a promovării lui Vasile Petrea drept candidat al liberalilor la Primăria comunei Homocea a fost luată zilele trecute, pe motiv că actualul edil șef, Neculai Ionescu, a suferit o condamnare cu suspendare pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale. ”Vom discuta situația de la Homocea în ședința Comitetului Județean Executiv al PNL Vrancea de mâine. Probabil că Vasile Petrea va fi validat drept candidat al PNL pentru Primăria Homocea. Conform statutului PNL, calitatea de membru de partid se pierde în cazul unei condamnări definitive și irevocabile pentru corupție sau fapte săvârșite cu intenție. Iar domnul Ionescu are o condamnare definitivă și nu mai poate reprezenta partidul. Alegerea domnului Vasile Petrea pentru a candida din partea PNL la Primăria Homocea s-a făcut și în urma unor cercetări sociologice”, ne-a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.
La rândul său, primarul în funcție s-a arătat surprins de hotărârea șefilor PNL Vrancea. ”Am văzut că Petrea și-a pus la sediul său de partid (fost PNGCD și fost PSD) bannere cu PNL Homocea și cu numele său. Am cerut explicații președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma, dar acesta nu a putut să mă lămurească. Atât statutul PNL cât și criteriile de integritate stabilite pentru candidații partidului nu mă împiedică să fiu, din nou, candidatul PNL la Primăria Homocea. Inclusiv la întâlnirea cu prim-vicepreședintele Teodor Atanasiu, de săptămâna trecută, am primit asigurări că voi fi candidatul PNL la următoarele alegeri locale. Poate că voi face o adresă către Comisia de Onoare și Arbitraj a PNL, nu m-am hotărât. Oricum, până la această oră nu există o hârtie oficială a PNL Vrancea privind desemnarea lui Vasile Petrea drept președinte și candidat la Homocea. Toate astea mi-au lăsat un gust amar, mai ales că sunt în PNL din 1990. Știu că Petrea se lăuda peste tot că va prelua PNL. Din păcate, probabil că va reuși” ne-a declarat primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu.
De mai bine de 4 ani, Vasile Petrea și oamenii săi se află în conflict permanent cu primarul Ionescu. Au fost numeroase ședințe tensionate în Consiliul Local Homocea, contestații și acțiuni în instanță, nefinalizate în totalitate. Până de curând, fostul reprezentant al partidului lui Gigi Becali era considerat drept candidatul PSD pentru Primăria Homocea la alegerile din data de 5 iunie. Se pare că problemele personale din ultimii ani și afacerile mai puțin profitabile i-au determinat pe liderii PSD să caute alt candidat. Se vorbește că PSD ar intra în cursa electorală pentru postul de primar al comunei Homocea cu secretarul comunei Ploscuțeni, Vasile Radu. Actualul primar, Neculai Ionescu, a declarat că va candida pentru un nou mandat, fără a preciza dacă independent sau din partea altei formațiuni politice.
PNL merge pe mâna unui adversar politic al primarului Ionescu la Homocea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -