duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaPNL Vrancea, susținere sută la sută pentru Ludovic Orban

PNL Vrancea, susținere sută la sută pentru Ludovic Orban

Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea a luat astăzi, în unanimitate, decizia de susținere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de lider al partidului. Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a supus dezbaterii acest subiect în cadrul ședinței BPJ, iar liberalii vrânceni au votat cu toată încrederea ca filiala să fie alături de Ludovic Orban în demersul pentru câștigarea unui nou mandat. ”Înaintea alegerilor anterioare, PNL Vrancea a fost prima filială liberală din România care și-a anunțat susținerea pentru actualul și viitorul președinte, așa că ne menținem pe aceeași linie de seriozitate și încredere pe care am adoptat-o și până acum”, a precizat liderul filialei liberale. La ședința de astăzi parlamentarii liberali de Vrancea, deputații Ion Ștefan și Ionel Dancă, au evidențiat rolul extrem de important pe care Ludovic Orban l-a avut în susținerea proiectelor de investiții care au vizat Vrancea în ultimii ani. De altfel, fostul ministru Ion Ștefan l-a avut ca partener pe președintele PNL Ludovic Orban, pe care a contat de fiecare dată atunci când a luat decizii favorabile proiectelor ce au vizat și vizează dezvoltarea județului. Decizia de susținere a domnului Ludovic Orban a fost transpusă într-o scrisoare semnată în unanimitate de către membrii Biroului Politic Județean prezenți astăzi la ședință.

Scrisoare de susținere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal

Luând în considerare prevederile Statutului Partidului Național Liberal privind organizarea Congresului Partidului Național Liberal în 2021,

Ținând cont de rezultatele politice obținute în timpul mandatului exercitat în calitate de Președinte al Partidului Național Liberal de către Ludovic Orban, de la alegerea în această funcție în cadrul Congresului din 2017 până în prezent, respectiv:

Victoria răsunătoare și câștigarea alegerilor pentru Parlamentul European și a Referendumului pentru Justiție inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis, în data de 26 mai 2019,

Demiterea Guvernului PSD prin moțiune de cenzură în octombrie 2019 și învestirea unui Guvern format de Partidul Național Liberal, condus de președintele partidului, Ludovic Orban, în data de 4 noiembrie 2019,

Câștigarea alegerilor pentru Președinția României de către candidatul Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, în data de 26 noiembrie 2019,

Câștigarea alegerilor locale din data de 28 septembrie 2020 prin alegerea în funcție a 17 președinți  de consilii județene, 1240 de primari și a Primarului General al Municipiului București susținut de PNL,

Formarea unui nou Guvern și a unei majorități parlamentare după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, în care PNL are o pondere de 55% în coaliția de guvernare și deține funcția de Prim-ministru al României și de Președinte al Camerei Deputaților,

Având în vedere rezultatele obținute de Guvernul PNL condus de Prim-ministrul Ludovic Orban în parteneriat cu Președintele României, Klaus Iohannis, în cea mai dificilă perioadă de guvernare pentru România din ultimii ani, care au dus la protejarea vieții și sănătății românilor în fața pandemiei de COVID-19, salvarea economiei și a locurilor de muncă afectate de criza sanitară precum și la schimbarea modelului de dezvoltare a României prin cele mai mari investiții în infrastructură, sănătate și dezvoltare locală, prin atragerea de fonduri europene și digitalizarea accelerată a administrației publice,

Ținând cont, de asemenea, de seriozitatea și responsabilitatea demonstrate în exercitarea mandatului de Președinte al Partidului Național Liberal de către Ludovic Orban, de devotamentul său pentru principiile și valorile democratice liberale, de capacitatea personală de mediere și soluționare a problemelor interne, care să asigure coeziunea și coerența politică necesară a partidului, de atitudinea permanent implicată în soluționarea problemelor oamenilor,

Ținând cont că prin întreaga sa prestație, Ludovic Orban a dat dovadă de maximum profesionalism, de o frumoasă colegialitate, dar mai ales de o bună îndrumare a organizațiilor Partidului Național Liberal atât în drumul lor politic cât și în cel al administrației publice, a demonstrat o înaltă ținută morală, demnitate, susținere necondiționată și activă a valorilor europene, toate puse în slujba respectării și menținerii blazonului celui mai vechi și mai mare partid politic de după 1989, ne declarăm solidari cu valorile promovate și apărate de Ludovic Orban prin activitatea sa managerială și considerăm oportună continuarea proiectelor sale în fruntea actualei echipe de conducere până la organizarea Congresului PNL.

Susținem continuarea mandatului de Președinte al Partidului Național Liberal de către Ludovic Orban ca o garanție pentru coeziunea internă și coerența politică a partidului, pentru consolidarea celui mai puternic partid de dreapta din România și asigurarea susținerii politice necesare pentru Guvernul condus de Partidul Național Liberal în parteneriat cu Președintele României, Klaus Iohannis, astfel încât să răspundă așteptărilor și nevoilor oamenilor în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea României și reforma marilor sisteme publice. În același timp, luând în considerare aceste rezultate fără precedent în istoria Partidului Național Liberal în ultimii 30 de ani, obținute în timpul mandatului de Președinte exercitat de Ludovic Orban și că în toate situațiile managementul politic s-a remarcat prin criterii de excelență și continuitate a actului politic de calitate, susținem candidatura domnului Ludovic Orban pentru un nou mandat în funcția de Președinte al Partidului Național Liberal. (Departament Comunicare PNL Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu