Pentru prima dată, localnicii din satul Răiuți, comuna Reghiu (și numai numai ei), vor putea traversa în siguranță râul Milcovul. Până acum, râul se trecea pe un pod vechi, de lemn, sau pe un pod improvizat, din tuburi.
În această toamnă au început lucrările la construirea unui pod de beton, în lungime de 70 de metri. Investiția se ridică la valoarea de 2,4 milioane de lei pentru care Primăria Reghiu a făcut un împrumut în Trezorerie pe 10 ani.
Lucrările avansează destul de repede iar la primăvară localnicii vor putea să folosească acest pod. În funcție de starea vremii, muncitorii ar putea lucra și pe timpul iernii. Podul vine în completarea unei investiții cu fonduri europene, finalizată în acest an. Este vorba de asfaltarea drumului comunal 94R, Reghiu-Răiuți, pe o lungime de 1,2 km, în valoare de 500.000 de euro.