sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePoliția Română explică noile autocolante de pe mașinile din dotare

Poliția Română explică noile autocolante de pe mașinile din dotare

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis către OSIM, încă de la începutul lunii mai a acestui an, documentele necesare înregistrării noii colantări a autospecialelor de poliţie. Autospecialele noi de Poliţie au fost recolantate în albastru şi galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, pentru a asigura vizibilitatea şi pe timp de ceaţă, autocolantele fiind de calitate foarte ridicată. Totodată, acest demers a fost necesar pentru ca cetăţenii să poată diferenţia autovehiculele Poliţiei Române de cele ale Poliţiei Locale. Noul design este în concordanţă cu cel al altor state membre UE. Orice cetăţean va recunoaşte acest tip de colant în Europa.
Conform programului de reînnoire a parcului auto al Poliţiei Române, poliţiştii beneficiază de noi autospeciale pentru realizarea operativă şi profesionistă a activităţilor specifice. Noile autospeciale sunt necesare activităţilor de patrulare în vederea menţinerii ordinii, liniştii şi siguranţei publice, precum şi pentru deplasarea operativă şi intervenţia rapidă la solicitările cetăţenilor, dar şi în fluidizarea şi controlul traficului rutier. Poliţiştii le vor utiliza în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, atât în municipii şi oraşe ale judeţului, cât şi în mediul rural.
Autospeciale au rampe moderne de semnalizare, acustic şi optic, iar imaginea acestora este schimbată printr-o nouă colantare, foarte vizibilă şi uşor identificabilă. Astfel, maşinile cu noul branding sunt vizibile de la aproape 500 de metri, spre deosebire de actualul design care este vizibil de la aproximativ 200-300 de metri. În urma negocierii în cadrul acordului-cadru cu producătorul, s-au obţinut dotări suplimentare faţă de pachetul iniţial, iar noua colantare nu a presupus costuri în plus pentru Poliţia Română, fiind inclusă în preţul de achiziţie al autospecialei.
Vă reamintim că, la începutul lunii iunie a.c., la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost semnate acordurile de achiziţie şi furnizare a noilor autospeciale. Astfel peste 5.400 de autovehicule Dacia, de tip Duster şi Logan vor intra în dotarea Poliţiei Române şi vor face parte din echiparea şi dotarea permanentă a poliţiştilor în desfăşurarea misiunilor specifice.
Aproape 2.100 de autospecialele au fost deja distribuite către subunităţile şi serviciile operative din ţară, din mediul urban şi rural, urmând ca până la finele anului 2020 să mai intre în dotarea poliţiştilor alte 3.300 de autospeciale noi. (IGPR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu