O parte importantă a semnificației Zilei Poliției Române, pe care o vom sărbători mâine, odată cu Buna Vestire, este rememorarea sacrificiilor pe care camarazii noștri le fac zi de zi pentru siguranța semenilor lor. Acesta este și motivul pentru care ne-am adunat astăzi, aici, pentru un moment solemn de omagiere a celui care a plecat prea vremelnic dintre noi, sublocotenentul post-mortem Doru Vărvărici.
Polițistul Doru Vărvărici a murit în urmă cu 28 de ani, în timpul unei misiuni, la vârsta de doar 29 de ani. Atunci, s-a primit o sesizare că o persoană cu afectiuni psihice provoacă scandal și amenință cu un cuțit mai mulți cetățeni aflați în incinta unei unități medicale. Aflat în timpul serviciului, polițistul a plecat la fața locului, împreună cu colegii săi, și a încercat să negocieze cu agresorul. Acesta a reușit, însă, să scape și a fost localizat în zona în care ne aflăm acum. Doru a încercat să pună mâna pe respectivul, care a sărit peste un gard viu și i-a aplicat polițistului o lovitură de cuțit în zona stângă a pieptului.
Acestea sunt riscurile vieții de polițist, o meserie care implică un echilibru între sarcina de a face ordine și dreptate, de a-i pedepsi pe cei care fac rău și dorința de a ajuta, de a face bine.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! (IPJ Vrancea)
Polițist căzut la datorie, comemorat de oamenii legii la monumentul din centrul Focșaniului
- Advertisment -