luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitatePolițiști, amenințați după ce au prins la volan un bărbat cu alcoolemie...

Polițiști, amenințați după ce au prins la volan un bărbat cu alcoolemie mare

Aseară, în jurul orei 19:50, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Gorj, în timp ce rula în mod haotic pe Drumul Național 2 D Tulnici, pe sensul de deplasare Tulnici-Bârsești, punând în pericol circulația rutieră. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,17 mg / l alcool pur în aerul expirat. Totodată, pasagerul aflat în autoturism, un bărbat în vârstă de 36 de ani din municipiul Focșani, a coborât și a început să adreseze în public cuvinte și expresii jignitoare precum și amenințări cu acte de violență. Ambii bărbați au fost conduși la sediul poliției, în vederea stabilirii identității și luării măsurilor legale. Ulterior, polițiștii au condus bărbatul care se afla la volanul autoturismului la spital, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge, însă acesta a refuzat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și tulburarea ordinii și liniștii publice. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu