În perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 12.200 de poliţişti vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a intervini atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 6.590 sunt poliţişti de ordine publică, 1.700 de poliţişti sunt de la rutieră, iar 2.092 sunt de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 238 de staţii şi triaje de cale ferată, în 14 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 24 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.
Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura 147 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivel național, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 300.000 de persoane. De asemenea, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale, județene și autostrăzi, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.
Sursa: Biroul de presă al IGPR