Astăzi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Adjud s-au deplasat la unități de învățământ pentru a marca Săptămâna Educației Globale, desfășurată în perioada 13-19.11.2023. Discuțiile s-au centrat pe prezentarea noțiunilor generale privind discriminarea, stereotipurile întâlnite în viața cotidiană, precum și modul de raportare la aceste aspecte. Activitatea a avut un caracter interactiv, problematica preventivă fiind îmbinată cu situații concrete.
De asemenea, activitățile au vizat și educația rutieră, respectiv modelarea factorului uman prin responsabilizarea copiilor, participanți la traficul rutier, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, pentru reducerea gradului de victimizare a elevilor și pentru menținerea unui climat de siguranță publică. (IPJ Vrancea)