miercuri, februarie 12, 2025
AcasăSocietatePolițiștii vrânceni, activități de prevenire împreună cu ”Prietenii lui Cărțilă”

Polițiștii vrânceni, activități de prevenire împreună cu ”Prietenii lui Cărțilă”

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Siguranță Școlară au participat la premierea „Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate – Prietenii lui Cărțilă (ne) Scriu”, organizat de Asociația „Eu, tu și ei”, activitate care s-a desfășurat în Sala Balada din municipiul Focșani. În urma jurizării lucrărilor întocmite au fost premiați 300 de copii, din opt județe, 50 de sate și orașe, provenind din 35 de unități școlare, iar pe lângă premiile care au constat diplome, cărți și dulciuri, s-au alăturat și polițiștii care au distribuit 300 materiale din cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”.

În cadrul activității, polițiștii au prezentat recomandările campaniei pentru prevenirea consumului de droguri și prevenirea violenței, celor peste 570 de copii, părinți și cadre didactice, cu îndemnul de a accesa site-ul www.sigurantascolara.ro, pentru a fi în siguranță. În urma jurizării celor 300 de scrisori, în care a fost descrisă profesia de polițist, au fost selectate primele 10 lucrări cele mai expresive, iar autorii acestora au fost premiați suplimentar de polițiștii Biroului Siguranță Școlară. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu