sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePolițiștii vrânceni au fost mesagerii lui Moș Crăciun pentru copiii și bătrânii...

Polițiștii vrânceni au fost mesagerii lui Moș Crăciun pentru copiii și bătrânii din satele risipite de la munte

Ne-am dorit și anul acesta să ajungem la copiii, mai mici sau mai mari, pentru care Crăciunul a fost de multe ori, momentul acela din an când trebuiau să se resemneze, din nou, când mâncau aceeași mâncare ca în fiecare zi sau poate deloc, când oftau că darurile sunt doar povești de Crăciun, când Moș Crăciun îi uita ”pentru că ….”.

Autospecialele cu surprize au ajuns la copiii de la sate, care duc aceeași viață grea în fiecare zi, fără nicio speranță spre mai bine, fiindcă așa au auzit că trebuie să fie, fiindcă așa au crescut. Polițiștii vrânceni au poposit și la bunicii rămași singuri, care trăiesc din pensii modeste și care așteaptă ca cineva să le treacă pragul, poate doar pentru o vorbă bună! Alimente neperisabile, dulciuri sau jucării, haine, încălțăminte, rechizite, obiecte de uz casnic au fost strânse în ”Holul lui Moș Crăciun” (holul IPJ Vrancea) și au plecat către cei aproximativ 50 de copii. De asemenea, întreaga sumă strânsă de polițiștii vrânceni a ajutat pentru a face Crăciunul mai frumos celor care locuiesc în sate, în condiții grele de trai și nu reușesc să ofere copiilor decât minimul necesar și acesta destul de greu.

Fetițele unei polițiste din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au realizat ornamente de brad iar cu banii adunați au reușit alături de mama lor să bucure copiii unei familii din Dumitrești care și-a pierdut locuința în urma unui incendiu. Poveștile familiilor sunt diferite(de la 2 la 9 copii) sau vârstnici care așteptau ca cineva să le treacă pragul, cu gutui/mere în geam. În comun a fost bucuria extrem de mare care li se citea în ochi căci s-au bucurat de fiecare lucru pe care l-au primit și ne-au umplut și nouă inimile de bucurie. Misiunea de suflet a fost încheiată cu succes și datorită unor semeni, părinți, copii, cadre didactice  de la Grădinița nr. 7 Focșani care au simțit nevoia de a ajuta și și-au oferit sprijinul prin pregătirea unor pachete pentru copii cu vârste între 2 și 5 ani.

”Puțin cu puțin se face mult!”. Așadar, acțiunile umanitare desfășurate de IPJ Vrancea vor continua nu doar de sărbători ci și pe parcursul anului viitor. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu