Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit în această dimineață, în jurul orei 09:40, cu 3 echipaje şi 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare şi 1 ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN 11 A, pe raza localității Corbița, după ce un autocar cu 13 pasageri, printre care şi un copil în vârstă de 9 ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile. La sosirea forțelor de intervenție, toți pasagerii erau evacuați. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 62 de ani, care prezenta politraumatisme. Pacienta a fost preluată şi transportată la U.P.U Focșani. (ISU Vrancea)
- Advertisment -