Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din judeţele aflate sub incidenţa fenomenelor meteorologice periculoase. Astfel, în contextul emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizărilor care prognozează intensificări ale vântului, ninsori şi viscol puternic, pentru mai multe judeţe din ţară, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea cu eficienţă a potenţialelor situaţii de urgenţă. Pentru acoperirea optimă a misiunilor, a fost dispusă măsura dislocării personalului şi a tehnicii de intervenţie care să acţioneze în sprijinul echipajelor operative locale, după cum urmează:
-de la ISU B-IF – ISU Vâlcea: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple;
-de la ISU Dolj – ISU Gorj: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple;
-de la ISU Mureş – ISU Alba: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple;
-de la ISU Bihor – ISU Arad: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple;
-de la ISU Timiş – ISU Caraş-Severin: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple;
-de la ISU Mureş – ISU Caraş- Severin: 1 şenilată;
–de la ISU Vrancea – ISU Hunedoara: 1 şenilată;
-de la ISU Vâlcea – ISU Gorj: 1 şenilată;
-de la ISU Prahova – ISU Argeş: 1 şenilată;
De asemenea, potenţialele misiuni de căutare-salvare a persoanelor aflate în dificultate pot fi optim acoperite cu 41 şenilate, 74 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), 24 autofreze pentru deblocarea drumurilor, 940 autospeciale de intervenţie la incendii şi 353 autospeciale SMURD, mijloace de mobilitate existente la nivel naţional. La nevoie, în judeţele aflate sub incidenta codurilor de vreme severă pot fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele de personal cu cele aflate în turele libere. Totodată, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din ţară vor reactualiza procedurile de comunicare şi colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea măsurilor de răspuns, astfel încât manevra de forte şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp. Printre măsurile dispuse se mai regăsesc verificarea şi cunoaşterea situaţiei cu femeile gravide, cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor care urmează tratamente de dializă sau cu alte afecţiuni, dar şi situaţia privind spaţiile destinate cazării temporare a persoanelor afectate, dacă va fi necesară evacuarea populaţiei.
Evoluţia situaţiei din teren este şi va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât gestionarea situaţiilor de urgenţă să fie realizată cu promptitudine. Recomandări pentru populaţie:
-Evitaţi să porniţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informaţi-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
-Înainte de plecare, asiguraţi-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
-Urmăriţi la posturile radio/TV buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;
-Evitaţi atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
-Evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. (sursa: IGSU)