„De când m-am născut am fost făcut să devin pompier! Meseria e cea mai de preţ moştenire primită de la tatăl meu, care a lucrat în această unitate mai bine de 28 de ani.” spune plutonierul adjutant Busuioc Sorin Irinel, pompierul lunii februarie 2020. Cum era şi firesc, copilăria şi-a petrecut-o printre maşinile de pompieri, de mic ştia denumirile autospecialelor de intervenţie şi ce face fiecare dintre ele. Printre amintirile dragi, se numără o fotografie de 
familie făcută în fostul părculeţ din curtea unităţii, în care avea doar câteva luni. Iniţierea ca pompier a început în armată. În timpul stagiului militar, în urma unui concurs, a rămas încadrat ca sergent. În anul 2005 a promovat examenul de trecere în corpul subofiţerilor. În prezent este comandant de echipaj la Detaşamentul de Pompieri Focşani.
Intervenţia din 3 februarie este cea care i-a adus distincţia „Pompierul lunii” plutonierului adjutant Busuioc Sorin Irinel. Acum îşi aminteşte cu plăcere cum s-a întâmplat totul. „Alarma s-a dat în dimineaţa zilei şi anunţa un incendiu la o locuinţă în localitatea Odobeşti. Odată ajunşi la locul indicat, împreună cu şeful gărzii de intervenţie, plutonier adjutant şef Gîrboiu Ionel, am făcut recunoaşterea zonei şi am trecut la stingerea incendiului. După ce incendiul era sub control am văzut o uşă încuiată pe care am deschis-o forţat. În interior am găsit doi căţei şi o pisicuţă sufocate de fumul dens, pe care le-am evacuat împreună cu colegul meu. Amândoi am avut sentimentul că le putem salva, așa că am trecut imediat la aplicarea manevrelor de resuscitare, iar eu, pentru că aveam aparatul de respirat, mi-am scos masca şi le-am dat oxigen. Ca şi pentru om, la fel este şi pentru animale, fiecare minut contează în lupta cu viaţa iar eu cred că, prin ce am făcut, le-am oferit micuţelor necuvântătoare şansa să trăiască din nou. Nu a fost uşor, a durat aproape 20 de minute, dar până la urmă am reuşit. Nu ne-am gândit nicio clipă că o să fim filmaţi, am acţionat din instinct. Şeful S.V.S.U. Odobeşti ne-a dat filmarea, ulterior. În urma mediatizării, imaginile au devenit virale şi am fost invitaţi la emisiunea „La Măruţă”. Familia, cunoscuţii nu se aşteptau ca noi să apărem la televizor sau să fim invitaţi în emisiuni tv, cum de altfel nici noi, dar a fost o experienţă foarte frumoasă. Am simţit că suntem apreciaţi atunci când cei din emisiune au venit la unitate şi ne-au adus cozonaci. Într-o lume în care lipsa de umanitate se simte din ce în ce mai mult, fapta noastră a sensibilizat.”
Nu a crezut vreodată că o astfel de misiune îi poate aduce atât de multe laude, deoarece a participat la intervenţii mult mai grele, unde a salvat vieţile semenilor aflați între fiarele contorsionate ale maşinilor sau le-a acordat primul ajutor în situaţii critice. „Fiecare intervenţie are gradul ei de dificultate, dar eu nu le percep ca fiind grele, pentru că asta îmi este meseria şi iubesc ceea ce fac. Cu fiecare misiune mi-am dorit să fiu mai bun, să-mi fac tatăl mândru că i-am călcat pe urme. În 2005 am absolvit şcoala postliceală sanitară, fiind conştient de faptul că întotdeauna teoria susţine practica. Noţiunile învăţate acolo m-au ajutat la toate intervenţiile de salvări persoane şi, după cum se vede în cazul de faţă, şi la salvări de animale. După atâţia ani de experienţă, în care am participat la sute de misiuni, nu prea mă mai impresionează nimic pentru că ştiu la ce să mă aştept. Oricum, când ajungi la faţa locului toate planurile pe care le ai îţi sunt date peste cap de respectiva situaţie. În acele momente trebuie să fii capabil să iei rapid cele mai bune decizii, pentru a restabili cât mai repede starea de normalitate. Aşa s-a întâmplat şi pe 3 februarie, am crezut că pot să salvez animăluţele şi le-am salvat. Am fost copleşit de impactul pe care l-a avut intervenţia, iar evenimentele petrecute ulterior m-au împlinit sufleteşte şi profesional. Cea mai mare bucurie a fost când fetiţa mea, după ce a văzut filmuleţul, a exclamat „Tati eşti un super erou! Ai putut să reînvii căţeluşii şi pisicuţa!”. Dat fiind că, pe 4 februarie, următoarea zi, a fost ziua ei de naştere, îi dedic această diplomă. Totodată, doresc să le mulţumesc şi colegilor care îmi sunt mereu aproape. După cum s-a văzut, ca să reuşeşti ceva, trebuie să fii în stare să faci treabă bună în echipă. În rest, nu vreau decât să am sănătate şi putere de muncă.”
Dorinţele să-ţi fie îndeplinite! Felicitări pentru determinarea, curajul şi devotamentul de care dai dovadă! Noi, colegii, ştim cât de mult îţi place acţiunea, de aceea îţi dorim ca, în misiunile viitoare, să rămâi un „super erou” şi să reuşim împreună să dăm o şansă la viaţă, acolo unde nu mai există speranţă. (ISU Vrancea)
