Pompierii sunt însuflețiți de aceleași idealuri și valori, iar dorinţa de a face bine semenilor se manifestă prin profesionalismul şi abnegaţia cu care îşi îndeplinesc misiunile. Ei reprezintă în zilele noastre speranța de salvare pentru cei aflaţi în pericol. Numai în luna august, pompierii vrânceni au participat la 542 de intervenţii în situaţii de urgenţă.
O misiune „de viaţă şi de moarte” s-a desfăşurat în data de 20 august în localitatea Garoafa. În acea zi, în jurul orei 14.00, la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat faptul că o persoană a căzut într-o fântână. Imediat de la Detaşamentul de Pompieri Focşani au fost trimise la fața locului trei echipaje. Din echipajul care asigura prima intervenţie a făcut parte pompierul lunii august, plutonierul major Mardari Eduard Florin, cel căruia i se datorează succesul misiunii. Acesta îşi aminteşte cum în timpul deplasării spre locul indicat, după ce colegii s-au consultat între ei, şeful gărzii de intervenţie a luat decizia ca el să fie cel care să coboare în fântână să scoată victima. „Aşadar, când am ajuns acolo, mi-am pus rapid echipamentul adecvat de intervenţie. În acelaşi timp, ceilalţi colegi, coordonaţi de şeful gărzii de intervenţie, au efectuat operaţiunile specifice. Când m-am apropiat de fântână, am fost bucuros să aud glasul victimei care era conştientă şi colabora deja cu colegii mei. Am intrat în fântână iar pe parcursul coborârii, am vorbit în permanenţă cu victima. După ce am ajuns lângă ea, am verificat starea acesteia să văd dacă a suferit vreo fractură sau are eventuale răni sau sângerări. I-am explicat ce urmează să fac, apoi i-am montat triunghiul pentru salvarea victimelor. După terminarea procedurii de legare, la semnalul meu, colegii au început să ne ridice cu ajutorul dispozitivului montat afară. Ajunşi la suprafaţă, victima a fost predată conştientă şi cooperantă, echipajului S.A.J prezent la fata locului. Mă bucur că totul s-a terminat cu bine. Nu a fost uşor dar împreună cu echipa am reuşit să salvăm o viaţă. Aceasta e cea mai mare satisfacţie! Nu cred că voi uita această intervenţie niciodată, parcă şi acum simt strânsoarea braţelor şi bătăile inimii acelei femei care îşi dorea din răsputeri să trăiască.”
Intervenţia a fost foarte dificilă, deoarece operaţiunile de salvare au fost realizate într-un spaţiu îngust, la o adâncime de peste 25 de metri. Profesionalismul şi siguranţa de sine cu care a acţionat plutonierul major Mardari Eduard-Florin au condus la un final fericit. Pentru curajul dovedit în această misiune el a fost desemnat „Pompierul lunii august 2019”. Subofiţerul are o experienţă de peste 13 ani la I.S.U. Vrancea. A participat la numeroase intervenţii de stingere a incendiilor, de descarcerare, la inundaţii, etc. Mereu a dat dovadă de implicare, îndeplinindu-şi cu simţul răspunderii atribuţiile de serviciu. Fire calmă, comunicativă crede că cheia succesului constă în coeziunea echipei. ”Având în vedere că o mare parte din timp o petrecem la serviciu, în echipă trebuie să găsim echilibrul, susținerea de care avem nevoie și siguranța că ne putem baza unii pe alții, la nevoie, pentru că numai în felul acesta putem să ne facem mai ușoară această meserie. Cu această ocazie, doresc să le mulțumesc colegilor, șefilor G.I.S și comandanților pentru sprijinul acordat, pentru încredere și pentru tot ceea ce m-au învățat. Datorită lor port cu mândrie haina militară. Dragostea pentru haina militară mi-a fost insuflată de unchiul meu, care a fost polițist și care m-a influențat să devin pompier. Sper să fie mândru de mine, deoarece el a reprezentat, pentru mine, modelul meu în viață. Am avut o copilărie mai grea, mama mea a decedat pe când eu aveam doar 8 ani, așa că a trebuit să mă descurc mai mult singur. Doar unchii din partea mamei și familia frumoasă pe care o am m-au încurajat în momentele dificile și mi-au dat forță să răzbesc atunci când mi-a fost greu. Consider că am făcut tot ce am putut pentru a evolua și a ajunge unde sunt astăzi. Sunt mulțumit că îmi pot ajuta semenii și mă voi strădui mereu ca acolo unde este nevoie de mine să fie mai bine.” (ISU Vrancea)