joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAdministratiePorți deschise la Tribunalul Vrancea, de Ziua Europeană a Justiției

Porți deschise la Tribunalul Vrancea, de Ziua Europeană a Justiției

Ca în fiecare an începând din anul 2003, pe 25 octombrie se marchează ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIŢIEI, iniţiativa aparţinând Consiliului Europei şi Comisiei Europene. Mobilul care a stat la baza acestei celebrări este faptul că justiţia este un serviciu public prin intermediul căruia cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi îşi pot realiza interesele legitime, iar mecanismele sale de funcţionare trebuie să fie cât mai bine cunoscute de către aceştia. Numărul celor care se adresează justiţiei, în general, este din ce în ce mai mare, iar la instanţele focsănene acest fapt este evidenţiat de creşterea constantă a volumului de activitate. De exemplu, la Tribunalul Vrancea, numărul dosarelor nou înregistrate de la începutul anului este de
aproximativ 4800 de dosare (majoritatea în materii non-penale), în timp ce la Judecătoria Focşani, numărul dosarelor nou înregistrate în 2024 se ridică la aproximativ 20.000 de cauze (şi la această instanţă, majoritatea în materii non-penale). În cauzele înregistrate la Tribunalul Vrancea au calitatea de parte circa 15.000 de persoane fizice sau juridice, iar numărul celor care au calitatea de reclamanţi sau pârâţi în cauzele noi de la Judecătoria Focşani se ridică la circa 52.500 de persoane.

Aşadar, având în vedere numărul ridicat al celor care se adresează justiţiei, Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani invită persoanele interesate şi, în special, pe liceenii interesaţi şi de
alegerea unei cariere profesionale, să vină să cunoască în mod nemijlocit activitatea specifică
instanţelor de judecată şi cum pot accede în profesiile juridice. Vizitarea sediului instanţelor, situat în Focşani, str. Republicii nr.96, se poate face (pe baza unei programări prealabile) vineri, 25 octombrie, în intervalul orar 10.00 – 14.00, când cele două instanţe focşănene organizează ZIUA PORŢILOR DESCHISE pentru a marca, cu această ocazie, Ziua Europeană a Justiţiei. Pentru detalii și programări vă rugăm să ne contactați până la data de 22.10.2024, la adresa tr-vrancea-info@just.ro. (sursa: Tribunalul Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu