Compania Națională ,,Poșta Română” informează că, începând cu data de 16 august, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. Factorii poștali vor fi prezenți pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024. Menționăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.
Compania Națională ,,Poșta Română” își va îndeplini cu rigurozitate și profesionalism toate obligațiile prevăzute în Convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice. Convenția a fost încheiată în baza Ordonanței de urgență nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.
Reamintim faptul că Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național. (sursa: CN Poșta Română)