sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratiePosturi vacante în administrație, la Vrâncioaia

Posturi vacante în administrație, la Vrâncioaia

Autoritățile locale din Vrâncioaia caută să ocupe mai multe posturi vacante pentru activitățile din administrație și din serviciile publice comunale. Serviciul Public Comunal de Alimentare cu Apă și Canalizare Vrâncioaia scoate la concurs, conform H.G. nr. 286/2011, reactualizată, 4 posturi contractuale vacante: șef serviciu – 1 post; muncitori instalatori calificați – 2 posturi; contabil – 1 post. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

• șef serviciu: studii universitare absolvite cu diplomă în specialitatea serviciului sau studii postliceale ori liceale absolvite cu diplomă și completate cu atestate de calificare în domeniul instalațiilor hidraulice sau cu documente care atestă experiență în funcții de conducere administrative de cel puțin 5 ani; selecția dosarelor se va face în funcție de studiile candidaților înscriși.
• muncitori calificați: studii minime generale ori profesionale completate cu diplome, certificate ori atestate în domeniul instalațiilor hidraulice.
• contabil: studii universitare absolvite cu diplomă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 23 februarie 2021, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 05 martie 2021, ora 09:00: proba scrisă/practică;
  • 05 martie 2021, ora 15:00: proba interviu.

De asemenea, Primăria Comunei Vrâncioaia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de șofer. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii minime generale, absolvite cu diplomă; permis de conducere categoria D; fără vechime obligatorie;
atestat pentru transport persoane; cunoștințe minime de întreținere a autovehiculelor. Un alt concurs vizează ocuparea pe perioadă nedeterminată a 3 posturi de muncitori la Gospodărie Comunală, câte unul pentru satele Vrâncioaia-Poiana, Muncei-Ploștina, Spinești-Bodești. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii minime generale, absolvite cu diplomă; vechimea în muncă nu este obligatorie; cunoștințe de utilizarea uneltelor clasice și a uneltelor motorizate – fierăstrău mecanic (drujbă), atomizoare, motocositori, etc.; domiciliul în comuna Vrâncioaia, de preferință în satele arondate postului. Concursul pentru cele 4 posturi din cadrul Primăriei se va organiza conform calendarului următor:

  • 23 februarie 2021, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 04 martie 2021, ora 09:00: proba scrisă;
  • 04 martie 2021, ora 15:00: proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obţin la Primăria Comunei Vrâncioaia, cu sediul în comuna Vrâncioaia, telefon 0237.671.056 sau 0761.130.062.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu