Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a trei posturi vacante: paznic, muncitor calificat, pedagog.
Pentru postul de paznic, cerințele specifice sunt următoarele: studii generale; abilități de comunicare, relaționare și lucru în echipă, capacitate de gestionare a timpului și priorităților (în condiții de stres), disponibilitate ture de noapte. Nu se cere vechime. Înscrierea la concurs se face până pe data de 20 februarie. Probele vor fi următoarele: proba scrisă, pe 2 martie; proba practică, pe 3 martie; interviul, pe 6 martie.
Pentru postul de muncitor calificat, cerințele specifice sunt: absolvire învățământ profesional; calificarea de sudor constituie un avantaj; abilități de comunicare, relaționare și lucru în echipă; capacitate de gestionare a timpului și priorităților (în condiții de stres). Vechimea nu este necesară. Candidații trebuie să-și depună dosarele până pe 22 februarie. Pe 6 martie este programată proba scrisă, pe 7 martie se susține proba practică, iar pe 8 martie va fi interviul.
Pentru funcția de pedagog, cerințele specifice de îndeplinit sunt: studii superioare; cunoștințe de operare PC; abilități de comunicare, relaționare și lucru în echipă; capacitate de gestionare a timpului și priorităților (în condiții de stres); vechime în muncă – 10 ani. Depunerea dosarelor pentru concurs se face până pe 24 februarie. Pe 8 martie va fi proba scrisă, iar pe 9 martie va fi interviul.
Relații suplimentare detaliate privind atribuțiile posturilor respective, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Focșani, cu sediul în Focșani, strada Cuza Vodă, nr. 46, telefon 0237.225.859, e-mail: colegiul_cotea@yahoo.com.