FAN Courier este o firmă care nu mai are nevoie de reclamă. A împlinit 25 de ani și este liderul pieței de curierat din țara noastră. Așa cum (aproape) toată lumea știe, această companie a fost înființată de 3 vrânceni: 2 frați și prietenul lor din copilărie, de la Fitionești. În anul 1998, Nicolae Mihai, Andrei Mihai și Felix Pătrășcanu au pus bazele firmei FAN Courier, cu sediul într-un apartament. La momentul respectiv, cei 3 aveau o singură maşină – o Dacia 1300. Acum, compania are peste 8.000 de angajați și circa 5.000 de autovehicule. „Ce s-a întâmplat între ianuarie 1998 şi momentul prezent a fost o construcţie în jurul ideii de a ne face treaba bine, de a livra «Oriunde, cu plăcere». În jurul acestui ideal, am construit un business, am anticipat nevoi, am riscat, am făcut investiţii în tehnologizare. Am crescut de la o afacere clasică, mică, dintr-un apartament, la un business care a devenit parte din retailul modern, cu focus pe logistică.“, a spus Adrian Mihai, actualul CEO al FAN Courier, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
Compania s-a dezvoltat treptat, cu suișuri și coborâșuri, și s-a impus pe piața de curierat din România. Iar din anul 2021, firma operează și în Republica Moldova. „Investiţiile au devenit principala componentă a strategiei noastre de dezvoltare a businessului. Intuiţia că retailul modern va însemna e-commerce ne-a ajutat foarte mult în planificarea dezvoltării ulterioare. Infrastructura pe care am construit-o, în principal, pentru a face faţă campaniilor de Black Friday, ne-a ajutat substanţial şi în pandemie. Deciziile rapide pe care am fost nevoiţi să le luăm atunci ne-au eficientizat activitatea şi au contribuit la o dezvoltare tehnologică fără precedent, care ne este extrem de utilă în prezent“, a mai declarat Adrian Mihai pentru Ziarul Financiar.
Întreaga poveste a celor 3 antreprenori de succes din Vrancea o puteți citi, integral, în articolul publicat de Ziarul Financiar.