duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InternePrădătorii sexuali, înscriși într-un registru național automatizat

Prădătorii sexuali, înscriși într-un registru național automatizat

Poliția Română va implementa, până la data de 31 decembrie 2020, Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. O echipă de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române lucrează pentru punerea în practică a prevederilor Legii nr. 118/2019. Registrul național automatizat a fost organizat în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală.

Infracțiunile vizate

Autorii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate, folosire a prostituției infantile, viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor, hărțuire sexuală, folosire abuzivă a funcției în scop sexual, pornografie infantilă, ultraj contra bunelor moravuri și incest vor fi consemnați în acest Registru.

Cum va funcționa

Registrul central va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în care se va ține evidența următoarelor persoane:

  • persoanele fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile de mai sus;
  • persoanele de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților din state membre UE, dar și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sexuale;
  • persoanele născute în străinătate despre care exista informații că ar fi săvârșit astfel de infracțiuni;

Nu vor fi trecute în Registru persoanele care erau minore la data comiterii faptei, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată dispune acest lucru în mod expres. La nivel central, Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative va gestiona activitățile specifice Registrului. Autoritățile române vor putea solicita informații și date, potrivit prezentei legi, autorităților competente din statele membre sau statele terțe, prin Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative (dacă solicitările vizează cazierul judiciar), dar și prin canalele de cooperare polițienească internațională sau de cooperare judiciară în materie penală.

Până în prezent (ianuarie 2020), peste 45.000 de persoane înscrise în evidențele cazierului judiciar fac și obiectul Registrului, acestea săvârșind infracțiuni prevăzute de Legea nr. 118/2019. Până la operaționalizarea Registrului, Poliția Română, prin structurile de cazier judiciar eliberează, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităților prevăzute în lege, adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile ce fac obiectul Registrului.

În perioada iulie – decembrie 2019, la nivelul structurilor de cazier judiciar au fost eliberate peste 180.000 de adeverințe prevăzute de Legea nr. 118/2019, dintre care, în proporție de sub un procent, au fost eliberate persoanelor care pot face obiectul Registrului. Informații privind persoanele înscrise în evidențele cazierului judiciar sau ale Registrului pot fi comunicate doar personal sau prin împuternicit persoanelor fizice solicitante sau instituțiilor abilitate potrivit Legii nr. 290/2004, respectiv Legii nr. 118/2019. La momentul solicitării documentelor prevăzute de cele două legi, persoanele fizice își dau acordul pentru prelucrarea datelor personale doar în scopul eliberării acelor documente și pentru întocmirea unor situații statistice anonimizate.

Obligațiile persoanelor înscrise în Registru

Persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, la organele de poliție pentru a comunica informații despre:

  • profesia sau activitatea pe care o desfășoară;
  • mijloacele de existență;
  • persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact, în mod direct și sistematic;
  • locurile frecventate, în special unitățile de învățământ, taberele sau spitalele de copii;
  • adresa unde locuiesc;
  • modalitatea de comunicare cu polițiștii specializați.

De asemenea, persoanele în cauză au obligația de a anunța, în prealabil, poliției,  orice deplasare din localitatea de domiciliu, mai lungă de 15 zile (inclusiv localitatea de destinație, scopul și perioada deplasării, dar și mijlocul de transport folosit). Totodată, acestea trebuie să se prezinte, în termen de maximum 3 zile, la unitatea de poliție unde își vor stabili locuința, pentru a fi luați în evidență. Polițiștii vor desfășura periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, în condiții de confidențialitate, verificări ale persoanelor înscrise în Registru, pentru a obține informații despre comportamentul celor vizați, modul de obținere a mijloacelor de existență, dar și pentru actualizarea bazelor de date ale Poliției Române. (comunicat IGPR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu