În perioada 1 septembrie – 1 octombrie, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Sectorul Cultural al Eparhiei și cu cele 7 protoierii, a organizat Concursul de toacă intitulat Chemarea la rugăciune, în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”. Etapa finală a competiției a avut loc la Mănăstirea Ciolanu, reunind 35 de copii proveniți din diferite parohii buzoiene și vrâncene și împărțiți pe două categorii de vârstă (9-13 ani și 14-18 ani). Rezultatele au fost următoarele:
– la grupa de vârstă 9-13 ani, câștigători au fost următorii elevi: premiul I – Pupăză Ioan (Parohia Gugești III, Protoieria Focșani II); premiul al II-lea – Banu Andrei (Parohia Neculele, Protoieria Focșani II); premiul al III-lea – Crețu Cristian Ionuț (Parohia Nicolești, Protoieria Râmnicu Sărat); mențiune – Spătaru Claudiu (Parohia Jitia de Jos, Protoieria Focșani II);
– la grupa de vârstă 14-18, ani au fost oferite următoarele premii: premiul I – Voinea Alexandru (Parohia Pruneni, Protoieria Râmnicu Sărat); premiul al II-lea – Stancu Iulian (Parohia Neculele, Protoieria Focșani II); premiul al III-lea – Jipa Andrei (Parohia Ruginești, Protoieria Panciu), respectiv Costache Nicolas (Parohia Ghergheasa, Protoieria Râmnicu Sărat); mențiune – Rotărescu Matei Ștefan (Parohia Pogonele, Protoieria Buzău II).
Juriul a mai acordat și două premii speciale, pentru State David Ciprian (Parohia Robeasca, Protoieria Buzău II) și Epurescu Mihai (Parohia Livada, Protoieria Râmnicu Sărat). Câștigătorii concursului au fost recompensați cu premii în bani, diplome și cărți de rugăciune, iar ceilalți participanți au fost răsplătiți, de asemenea, cu diplome de participare, cărți de rugăciune și dulciuri. (sursa: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)