vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieVIDEO Președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea contestă în contencios bugetul Focșaniului

VIDEO Președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea contestă în contencios bugetul Focșaniului

În cadrul dezbaterii bugetului local al municipiului Focșani pe 2016, care a avut loc în această seară la sala de ședințe a Consiliului Local, președintele Asociației Județene de Fotbal, Dan Dumitru, s-a declarat total nemulțumit că edilii nu au prevăzut nici un leu pentru finanțarea activităților sportive din anul 2016, conform Legii 350. Dan Dumitru a menționat că sunt 3500 de sportivi legitimați cu domiciliul în municipiul Focșani, iar lipsa acestor proiecte de finanțare nerambursabile îl determină să atace bugetul în contencios, pe acest capitol.

“Atenția dumneavoastră către acest fenomen este total lipsită de respect, în condițiile în care tinerii din acest oraș au o singură variantă, Clubul Soho, unde copilul meu nu vreau să ajungă și cred că nu vă doriți nici dumneavoastră acest lucru. Eu am o adresă către dumneavoastră, în care solicit să fiu contactat în condițiile în care se dorește finanțarea sportului. Nu ați făcut acest lucru și încălcați Legea 52/2013 și Asociația Județeană de Fotbal o să facă demersurile necesare să conteste în contencios strict pe acest capitol”, a spus Dan Dumitru.

În replică, directorul economic al Primăriei Focșani a precizat că bugetul pentru Clubul Sportiv Municipal 2007 Focșani este de 2,9 milioane de lei, iar sportivii Liceului cu Program Sportiv beneficiază de o alocare financiară de 700.000 de lei. Directorul economic a recunoscut că nu s-au alocat bani pe proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru că în trecut au fost probleme cu ONG-urile, probleme care au intrat în atenția Curții de Conturi.


ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Mai bine se facea comediant Dumitru, legea 52/2013 se refera la vanzarea locuintelor aflate in proprietatea Societatii feroviare de turism. Cum dracu o fi incalcat Primaria Focsani legea asta ? Iar legea 350/2005 se refera la finantarea activitatilor NONPROFIT si de INTERES GENERAL. Nu prea pare un tip foarte generos Dumitru, sa se-agite fara sa-i iasa banu, deci sa faca el ceva nonprofit. Dar sa zicem c-o fi. Oricum pica la a doua conditie, de interes general inseamna sa intereseze pe toata lumea si pe mine de exemplu nu ma intereseaza combinatiile lui Dumitru. Individul asta acum cativa ani ii trimitea pe focsanenii care doreau sa alerge pe stadionul din Sud pe malul Milcovului ca stadionul e al lui.

Comentariile sunt închise.


- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu