vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticaPreședintele Comisiei Europene prezintă astăzi, la București, evaluarea asupra PNRR

Președintele Comisiei Europene prezintă astăzi, la București, evaluarea asupra PNRR

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ajunge astăzii la București. Șefa Comisiei Europene se va întâlni, mai întâi (la ora 16:00), cu președintele Klaus Iohannis. Apoi, după circa o oră, Ursula von der Leyen va merge la Palatul Victoria, unde se va întâlni cu premierul Florin Cîțu și cu ceilalți membri ai Guvernului. Vizita preşedintelui CE are ca principal scop prezentarea evaluării privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. ”În timpul vizitei sale, preşedinta von der Leyen se va întâlni cu preşedintele României, Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu. Cei trei înalţi oficiali vor vizita Spitalul Universitar Bucureşti, care ar putea beneficia de finanţare prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă. La finalul vizitei, cei trei demnitari vor susţine o conferinţă de presă.”, conform anunţului Comisiei Europene. „Pentru România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este nu doar documentul în baza căruia vom putea beneficia de o alocare de 29,2 miliarde de euro, ci şi garanţia că investiţiile şi reformele vor fi coordonatele următorilor ani. România se raliază, aşa cum este firesc, obiectivelor ce caracterizează economiile dezvoltate: modernizarea infrastructurii de transport şi medicale, economie verde, digitalizare. Apreciez colaborarea cu partenerii noştri europeni pentru definitivarea PNRR. Guvernul este pregătit să atragă fondurile de care va beneficia România şi determinat să aplice programele de reformă.”, a declarat premierul Florin Cîţu, săptămâna trecută. PNRR este structurat pe 15 componente care acoperă şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătate, rezilienţă economică, socială şi instituţională; politici pentru noua generaţie.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu