Unul dintre proiectele legislative pe care le-am inițiat și care a devenit lege în acest mandat de parlamentar PNL de Vrancea a fost promulgat astăzi de președintele statului, Klaus Iohannis, iar începând cu 1 ianuarie 2021 își va produce efectele și îi va sprijini pe producătorii agricoli români. Nu există satisfacție mai mare când vezi că proiectele pe care le scrii, ca parlamentar, cu gândul la a oferi o mână de ajutor fermierilor români, dar și nouă tuturor românilor care căutăm, la tarabe sau în magazine, produse sănătoase, românești și gustoase, ajung legi.
Legea instituie acordarea unei prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură, către producătorii agricoli, acvacultori sau pescari comerciali, de 100 sau de 200 de euro/tonă, pentru produsele aduse pe piață sau spre procesare. Această lege este benefică deopotrivă pentru producători, dar şi pentru cumpărătorii în căutare de produse sănătoase, autohtone, româneşti. Proiectul de lege poate ajuta, de altfel, și la salvarea soiurilor românești, cele pe care le căutăm cu toții la tarabe.
Prima se ridică la 200 de euro pentru fiecare tonă de produs agricol primar ori produs pescăresc și de acvacultură comercializat către unități de procesare. În cazul crescătorilor de păsări, prima va fi de 200 de euro pentru fiecare 10.000 de ouă vândute la procesator. Cei care vând direct către consumatorul final vor beneficia de 100 de euro pe tonă sau pentru fiecare 10.000 de ouă.
Același beneficiar nu poate primi într-un an mai mult de 20.000 de euro dacă vinde la procesator sau 10.000 de euro dacă vinde la piață, direct pentru consum. Producătorii locali pot obține această primă de comercializare de 100 sau de 200 euro/tonă pentru produsele agricole primare: legume, fructe, struguri, cereale, animale vii, păsări, lapte, ouă, miere de albine, ciuperci de cultură și hamei, dar și pentru produsele pescărești și de acvacultură.
Am gândit această lege, alături de colegii parlamentari din PNL, cu scopul de a stimula intrarea produselor agricole locale în circuitul comercial oficial.
Beneficiază de cei 200 de euro respectiv 100 de euro persoanele fizice și juridice, persoanele fizice autorizate/întreprinderile familiale/întreprinderile individuale din România, care îndeplinesc cumulative următoarele condiții:
– dețin în proprietate sau în arendă suprafețe de teren agricol, luciu de apă sau construcții destinate producției agricole pe teritoriul României;
– posedă atestat de producător, sau documente de înregistrare, sau licență de acvacultură, sau licență de pescuit comercial, după caz, emise de autoritățile române;
– comercializează pe piață produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, din producția proprie;
– fac dovada comercializării produselor agricole primare pentru care posedă atestat de producător sau licență de acvacultură, sau licență de pescuit comercial, după caz. (Ion Ștefan, deputatul PNL Vrancea)