vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Mărăști

FOTO VIDEO Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Mărăști

Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns la Mausoleul din satul Mărăști, comuna Răcoasa. Șeful statului participă, la această oră, la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la bătăliile sângeroase din primul război mondial, de pe aceste meleaguri. Klaus Iohannis a fost întâmpinat de militarii Regimentului de Gardă și a intrat să viziteze mausoleul. La ceremonii participă oficialități guvernamentale, militare, locale și județene. Urmează ca președintele României să susțină un discurs, să depună o coroană de flori și să înmâneze Drapelul Comemorativ ”Centenarul Bătăliei de la Mărăști”.
Mausoleul din Mărăști a fost ridicat în perioada interbelică, la inițiativa generalilor care au condus trupele române în luptele din această zonă. S-a înființat Societatea ”Mărăști” care a strâns fondurile necesare din donații, spectacole, baluri, tranzacții comerciale, chete publice etc. iar piatra de temelie a fost pusă în anul 1928. Înainte de ridicarea mausoleului, s-a lucrat foarte mult la reconstrucția și modernizarea satului. Mausoleul din Mărăști are o suprafață de 1.000 de metri pătrați iar pe pereții săi sunt trecute numele a 900 de ostași români care și-au dat viața pe aceste câmpuri de luptă. La subsol se află osuarul și criptele ofițerilor căzuți. De asemenea, mausoleul adăpostește sarcofagul mareșalului Alexandru Averescu și criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu, Nicolae Arghirescu. De asemenea, Mausoleul din Mărăști este străjuit de bustul mareșalului Averescu, artizanul victoriei de acum 100 de ani.

Posted by Borcea Stefan on 18 Iulie 2017


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu